Situat în mijlocul naturii, în imediata apropiere a lacului Ciric, restaurantul Vila Oana oferă posibilitatea ieșenilor să evadeze oricând simt nevoia într-un cadru care îi ajută să se relaxeze, să se detașeze de problemele cotidiene și să se regăsească cu prietenii. Departe de zgomotul și poluarea din oraș, locația noastră vă aduce mai aproape de lucrurile simple, firești, dar atât de folositoare omului modern de astăzi care este mereu în viteză, în lipsă de timp și momente petrecute în mijlocul familiei și al prietenilor.
Zona de camping de care dispune restaurantul Vila Oana vă permite să veniți ca pe vremuri, cu cortul și să vă bucurați de tot ce ne oferă natura: ciripitul păsărilor, mirosul dimineții în zilele de vară, oglindirea soarelui în lacul Ciric și multe alte minunății pe care peisajul mirific vi le oferă.
